Discuţie:Literatura romana

De la Concurs incarcare cartela gratis

 Începuturi
Cel mai vechi document păstrat scris în limba română este o epistolă datată 1521, trimisă de Neacșu de la Câmpulung judelui de la Brașov, Hans Benkner.
Cultura Română a fost puternic influențată de creștinism de la începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri. Cu toate acestea primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în țară de către slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki și Codicele Voronețean sunt texte rotacizante, a căror traducere a fost alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar copiile au fost efectuate în Moldova.
Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă, în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553). Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi.[1] Alte traduceri grecești și slavone au fost tipărite în secolul al XVI-lea. Dosoftei, un moldovean publicat în Polonia în 1673, a scris cele mai vechi poezii românești cunoscute.
Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu tipărirea în 1582 în Orăștie a Paliei de la Orăștie - o traducere a primelor cărți ale Vechiului Testament - de Diaconul Șerban (fiu al Diaconului Coresi) și Marien Diacul. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.
Totuși, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârșitul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă București, au tradus și tipărit o biblie în română în 1688 (Biblia de la București). Această ediție are la bază traducerea Vechiului Testament facută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.
[modifică]Umanismul european
Umanismul european a apărut în Moldova în secolul al XVII-lea din Polonia. Cel mai important reprezentant al său, Miron Costin, a scris o cronică a istoriei Moldovei. Cronica lui Costin a fost precedată de cea a lui Grigore Ureche și urmată de cea a lui Ion Neculce. Un alt umanist a fost Dimitrie Cantemir, care a scris istorii ale Moldovei, Țării Românești și Imperiului Otoman, dar și opere de ficțiune: Divanul și Istoria ieroglifică. În Țara Românească un alt mare domnitor cu cultură umanistă a fost Constantin Brâncoveanu, martirizat împreună cu fii săi de turci
[modifică]Decăderea Imperiului Otoman și Fanarioții
Secolul al XVIII-lea în Țările Române a fost dominat de Imperiul Otoman, care a decis să nu mai numească boieri locali în postul de domnitor al Țării Românești și al Moldovei, ci negustori greci din Istanbul, numiți fanarioți.
Astfel, cultura greacă a influențat dezvoltarea literaturii române[1]. De exemplu, unul dintre marii poeți români ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care a scris cântece de dragoste în stilul poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui, Ienăchiță, a fost și el poet, dar a scris și prima gramatică a limbi române, iar fiul său, Iancu, a fost poate unul din cei mai mari poeți ai generației sale. O comedie umană a fost dezvoltată de anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puțin din spiritul și folclorul balcanic adus de otomani în țările române.
Totuși, următoarea generație de scriitori români s-a inspirat din Iluminismul european. Reprezentanți ai acestei generații au fost Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu și Dinicu Golescu.
[modifică]Renașterea națională
Ideile revoluționare ale naționalismului, care se răspândeau în Europa, au fost adoptate și de români, care își doreau propriul lor stat național, dar trăiau pe teritoriul unor mari imperii străine. Mulți scriitori români ai vremii făceau parte din mișcarea națională și au participat la revoluțiile din anii 1821 și 1848. Originea românilor a constituit un subiect de discuție, și în Transilvania, a apărut o mișcare latinistă, Școala Ardeleană, producând studii filologice despre originea romanică a limbii române și deschizând școli în limba română.
Românii care au studiat în Franța, Italia și Germania, au adus cultura franceză și filosofia germană în literatura română modernă, reducând influențele grecești și orientale de-a lungul timpului. În Țara Românească, o figură importantă a fost Ion Heliade Rădulescu, care a fondat prima publicație în limba română și Societatea Filarmonică, societate care mai târziu a înființat Teatrul Național București.
Nicolae Bălcescu dă primul model de monografie istorică, Alecu Russo creează poemul patriotic în proză iar Dimitrie Bolintineanu legenda istorică. Se pun bazele romanului românesc prin: Dimitrie Bolintineanu, Pantazi Ghica, V.A. Urechia. Nicolae Filimon scrie primul roman realist românesc, B.P. Hasdeu afirmă drama romantică în versuri, Alexandru Odobescu nuvela istorică și eseul.
Cei mai importanți scriitori ai celei de-a doua jumătăți a secolului au fost Vasile Alecsandri și mai târziu Mihai Eminescu. Alecsandri a fost un scriitor prolific, care a contribuit la literatura română cu poezie, proză, câteva piese de teatru și colecții de folclor românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor ca cel mai important și mai influent poet român. Poezia sa lirică avea rădăcinile în tradițiile românești, dar a fost influențată de filosofia germană și de tradițiile hinduse.
Cercul literar Junimea al lui Titu Maiorescu, fondat în 1863 și frecventat de mulți scriitori români, a jucat un rol important în literatura română. Mulți scriitori valoroși, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune comedii românești, povestitorul Ion Creangă și Barbu Ștefănescu Delavrancea, și-au publicat lucrările în această perioadă. Astfel au coexistat curente literare diverse, de la Romantism, la Poporanism sau chiar Sămănătorism.